Click here to edit title

Un altfel de CV – sau despre cum vocația te poate salva

Am fost un copil care învața cu plăcere, mai puțin cand aveam teme suplimentare peste vară la mate. Am mers la olimpiade, am intrat la liceu la info, m-am transferat apoi la filologie pentru că îmi plăceau mai mult științele umaniste.

Am dat la facultatea de psihologie, dar am picat prima sub linie. Era în 1997. Nu existau încă locuri cu taxă. Am fost îndrumată de părinți să fac altceva dacă nu am intrat la facultate- am facut postliceală sanitară, apoi am ales să mai fac o facultate la Cluj, Științe Economice, unde am și avut mai multe joburi să mă întrețin pe parcurs (am fost câteva luni vânzătoare, alte câteva chelneriță, apoi mai mulți ani am facut Costumer support pentru service-ul HP din Cluj).

Am fost încântată după ce mi-am luat licența ca economistă și după vreo două joburi aiurea, în care am stat câte o lună două, am început să lucrez pe achiziții externe pentru o firmă românească mare. Mă simțeam de parcă mi-am atins visul cu mâna. Eram în 2006, mă căsătorisem cu un an în urmă aveam un job pe care il iubeam.

Nu bănuiam că linistea nu va ține mult.

A căzut ca din cer vestea că fratele meu a murit, apoi la câteva săptămâni – am aflat că sunt însărcinată. Cu gemene. Din persoana activă,sociabilă – a fost un șoc – să stau la pat câteva luni și să mă rog să duc sarcina suficient cât să fie ok bebelușii,ceea ce din fericire s-a întâmplat – fetițele au fost bine, a început apoi stresul și oboseala aferentă când ai doi bebeluți și nu ai multe ajutoare.

Am revenit la job după doi ani, in 2010, in plină criza economică. Mi-au dat alt job la firmă. Un job care nu se potrivea deloc cu mine – manager de depozit . Cu naveta în Apahida . După aproape un an , în toamna, când virozele îmi țineau copii mai mult acasă decât la grădiniță iar starea mea de oboseală era îngrijorătoare – am ales să îmi dau demisia, să stau cu copiii peste iarnă și să caut alt job.

Am revenit la muncă după aproape un an - manager al unei firme subcontractoare, la Nokia. Deși la job aveam mult stres și responsabilitate – a fost o perioadă în care înfloream.Din pacate ...în mai puțin de doi ani aveam să trec printr-o nouă experiență grea- închiderea fabricii. Alt stres, alte batai de cap, iar in următoarele luni, cautand un alt job am făcut o depresie de toată frumusețea ( dar nu știam la momentul respectiv că asta înseamnă sau ce ar trebui să fac). Toată viața muncisem pentru a avea un CV bun – acum ...nimănui nu-i păsa de el și părea că nimic bun nu se arăta pentru mine nicăieri.

La un moment dat am mers la workshop de tip NLP. Acolo am avut o revelație în timpul unui exercițiu cand mi-am dat seama că era o posibilitate pe care nu luasem în calcul - în loc să caut alt job, în aceeași lume corporate, să investesc în formare și dezvoltare personală, să pot lucra pe cont propriu.

Am început facultatea de psihologie. Era ceva ce visasem cu 15 ani în urmă. Între timp fetițele începeau școala. Am reusit să lucrez part-time trainer, sa fac facultatea și să ma ocup mai mult de copii. Am putut alternativ cu soțul, să le ducem la activități suplimentare, să nu stea prea mult la afterschool, etc, iar pentru copii a fost bine așa, după cum ne-au spus adesea

Pentru a scurta putin lungul demers al re-orientării profesionale spre psihoterapeut am făcut anul trei de facultate în paralel cu primul an de master. Am descoperit după câteva luni după ce am început doi ani în unul că am ceva probleme de sănătate – bani,griji, intervenții chirurgicale, etc...printr-un efort supraomenesc am reușit să și termin cu bine     Am reușit nu doar să iau cu bine toate examenele, dar m-am implicat în tot ce s-a putut suplimentar pentru a învăța – am facut terapie și evaluare probono, am ajutat pe toți cei pe care puteam pentru examene sau licență . Cand am terminat masterul am îndrăznit să visez mai departe și am început doctoratul.

Acum, în sinea mea am ajuns suficient de sus, fie că fac training, coaching, terapie sau predau studenților, îmi dau seama că pun sens și mă împlinește munca mea. După mai mult de cinci ani de activitate lucrez cu aceeasi dedicare ca la inceput, multumindu-mi in gand, adesea, pentru stoicismul cu care am rezistat in perioada de reorientare profesională.

Cel mai important este că acum, când am o perioadă grea, o experiență dificilă nu ma mai gandesc ca nu e nimic bun nicăieri pentru mine și

in plus, cunosc zilnic oameni extraordinari pe care îi ajut să crească, în sinea lor, de la “Nu e nimic bun pentru mine, nicăieri “ la “Lumea întreagă e aici, în inima mea”.